Corpul de control al primului ministru a confirmat prin Raportul din luna mai 2018 sesizările Federației Hermes privind gravele nereguli din cadrul Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației – INFLPR Magurele. De departe cea mai gravă acuzație este cea privind dispariția de facto a Institutului de Știinte Spațiale – ISS, institut constituit ca filială a INFLPR.
A fost confirmat oficial, așa cum am prezentat și în comunicatul din 29 decembrie 2017, faptul că, prin manevre abile și complicitatea Registrului Comerțului Ilfov, între 2011 și 2013, conducerea ISS a clonat Institutul sub forma unei firme înregistrate la Registrul Comertului cu numele “Institutul de Știinte Spațiale – Filiala INFLPR”. Conducerea INFLPR a girat această schemă. În primul an nu au existat salariați, în 2012 a avut 10 salariati, iar în 2013, prin insistențe zilnice asupra salariaților și punerea în scenă a unui spectacol avocățesc, au reușit să înșele salariații care, fără să înțeleagă pe deplin situația, și-au dat acordul pentru încetarea raporturilor de serviciu cu INFLPR și semnarea unor contracte individuale de muncă cu firma fantoma, clonă a Institutului de Științe Spațiale.
Imediat directorul general INFLPR a procedat la radierea Institutului de Științe Spațiale din componența INFLPR. Trebuie menționat faptul că directorul ISS, Sorin Zgură, a incasat salarii de director al filialei de la ambele entități atât în 2012 cât și în 2013. Întrucât banii proveniți din bugetul de stat prin Programul Nucleu, program destinat exclusiv institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, ajungeau și la firma fantoma prin intermediul INFLPR, niciun salariat onest nu a bănuit ce se întamplase în realitate. În anul 2016 schema a fost descoperită și autoritățile au fost notificate în amănunt despre aceasta, dar au refuzat să ia vreo masură.
Dupa întalnirea conducerii Federației cu premierul Mihai Tudose, acesta a dispus declanșarea unui control la INFLPR. Anterior, si Ministerul Cercetării și Inovării făcuse un audit la sesizarea sindicatului din unitate, dar acesta, semnat de dl Mihai Dima – președinte al ANCSI, a fost ținut secret. Nici miniștrii Serban Valeca și Lucian Georgescu nu au vrut să ia vreo masură, iar conducerile INFLPR și clonei ISS au fost apărate cu îndârjire în ciuda tuturor evidențelor. În luna ianuarie 2018 toate aceste informații și documente au fost din nou comunicate MCI, dar ministrul Nicolae Burnete le-a ignorant și a semnat alocarea fondurilor din buget, iar în aceste zile se pregătește să semneze alocarea unei noi tranșe consistente.
Se naște întrebarea de ce era nevoie de clonarea unui institut pentru a sifona fondurile bugetului de stat? Răspunsul este simplu: este vorba despre specificul ISS și faptul că cercetările specifice sunt finanțate în special de Agenția Spațială Română – ROSA, condusă de Marius Ioan Piso, dar și direct de Agentia Spațială Europeană unde România cotizează peste 5 milioane de euro anual. Important de știut este faptul că Marius Ioan Piso este și angajat cu norma întreaga la ISS și deține și funcția de sef de laborator. După cum ne putem da seama, acesta este un salariat fictiv al ISS, neavând birou, nu desfășoară nicio activitate, iar toate documentele privind prezența și pontajul sunt falsificate. Salariul acestuia este de aproximativ 13,000 lei brut pe lună. Contractele de finanțare ale proiectelor de cercetare dintre ROSA și ISS-Filiala INFLPR sunt semnate de Marius Ioan Piso, însă rezultatele lipsesc, alocarea acestor fonduri făcându-se fără criterii clare.
Cum ROSA se află în subordinea Ministerului Cercetării și Inovării, având sediul în aceeași clădire, iar Marius Ioan Piso este membru în mai multe “comitete și comiții” ale MCI, este evident că aceasta este o “afacere” agreată și protejată de oficiali din MCI și nu numai. Chiar șeful Compatimentului Audit public intern din MCI, Octavian Stroie, veghează ca sifonarea fondurilor să nu fie deranjată. Nici DNA nu dă semne că investighează cele două plângeri penale înaintate încă din ianuarie 2017, deși sumele de la bugetul de stat sifonate prin clona ISS dar și prin INFLPR se ridică la 1-2 milioane de euro anual.
Situația are o rezolvare simplă, reangajarea salariaților la INFLPR și tragerea la răspundere a persoanelor cu funcții de conducere vinovate împreună cu membrii Consiliului de administrație al INFLPR.
Stăm la dispoziția presei și autorităților cu toate documentele necesare și invităm presa să solicite raportul integral al Corpului de control al primului ministru, documentul integral conține multe alte nereguli, abuzuri și ilegalități din INFLPR.
Povestea pe larg a dispariției Institutului de Științe Spațiale