Noutati

Fraudă prin dublă finanțare pe Programul Nucleu

nr. 12/12.02.2020

COMUNICAT DE PRESĂ

Federația Sindicală Hermes, din Învățământul superior și cercetarea științifică, cu sediul în București, Calea Dorobanților nr 15-17, sala 2201 A, Sector 1, tel. 0773823619, email federatiahermes@gmail.com. înființată prin hotărârea definitivă Nr. 11 FED a Tribunalului București în dosarul nr 23177/3/2016, reprezentată prin președinte Mugurel Popescu, afiliată la Confederația Sindicală Meridian,

Aducem la cunoștința opiniei publice, a doamnei ministru a educației și cercetării Monica Anisie, a domnului secretar de stat Dragoș Ciuparu, dar și organelor de cercetare penală situația deturnării banilor publici prin fraudă și fals la nivelul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației – INFLPR Măgurele. Acest institut gestionează fonduri bugetare alocate prin Programul Nucleu – finanțarea de bază a INCD – de aproximativ 40 milioane de lei anual. Fondurile cercetării sunt atribuite ”din pix” prin câteva semnături pe rapoarte de activitate, unele fiind plagiate, autoplagiate sau inventate. Programul Nucleu este un program național, instituțional, gestionat în regim centralizat, în cadrul căruia cercetătorii propun teme, proiecte (faze), pentru a fi evaluate și finanțate. Propunerea de Program Nucleu se depune la Ministerul Educației și Cercetării (anterior Ministerul Cercetării și Inovării /Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare) spre evaluare și finanțare. În realitate nu există o evaluare, în acest proces fiind implicați în principal directori de INCD, adică cei care solicită finanțarea. Asistăm la o evaluare încrucișată, în mod evident o fraudă de proporții, tolerată nejustificat de personalul cu funcții de conducere din ministerul coordonator.

Directorul adjunct al INFLPR, Ion Tiseanu, “uns” director al ”Programului NUCLEU al INFLPR – LAPLAS”, împreună cu directorul general Traian Dascălu sunt principalii artizani ai fraudării bugetului provenit din fonduri publice. Schema de fraudare se reduce la simpla reciclare a unor proiecte mai vechi, anterior finanțate, pe care le prezintă ca fiind de noutate națională și internatională prin folosirea funcțiilor, pe baza propriilor semnături. Această inginerie financiară  generează venituri de invidiat, ce ating sau depășesc și 30.000 lei pe lună. Situația generală este mult mai gravă decât acest exemplu, schema fiind cunoscută și aplicată și în cazul altor salariați favorizați de conducerea institutului.

Accesul la sutele de rapoarte științifice este blocat tocmai pentru că persoane cheie din fostul Minister al Cercetării și Inovării, fost ANCSI, Autoritate contractantă pentru Programul Nucleu, ordonator principal de credite pentru aceste fonduri, cunosc această situație și o susțin, inclusiv pentru beneficii personale sau ale rudelor apropiate. Eduard Csavar, fiul directoarei economice din minister, Lucia Moise (fostă Csavar), a fost angajat fictiv în filiala INFLPR.

Concret:

Tiseanu Ion se ocupă cu cercetări în domeniulmicrotomografiei, o tehnică în general cunoscută publicului din zona medicală – CT. Povestea microtomografiei în INFLPR începe în 2006 când Ion Tiseanu aduce din Germania prin intermediul unui proiect european această tehnică.

În paralel cu acest proiect finanțat de Uniunea Europeană, Tiseanu Ion acesta aplică și obține finanțare și la programul național CEEX 2006-2008, unde i se finanțează proiectul cu titlul “Imagistica la Scara Nano/Micro prin Tomografie Computerizată Cantitativă pentru Dispozitive și Materiale Avansate” –  NIMETIM. Acesta nu este un caz singular de dublă finanțare.

Dupa aceste proiecte dl Tiseanu a participat în cadrul programului de fuziune al UE: Euratom – EuroFusion, fiind responsabilul unor teme finanțate de UE. (https://www.ifa-mg.ro/euratom-fuziune/wpmag.php) În acest proiect dl Tiseanu și echipa pun la punct un sistem de microtomografie 3D pe care îl folosesc pentru analize cantitative pe anumite probe. Datele și rezultatele se regăsesc în Rapoartele publicate pe pagina Institutului de fizica Atomica din Magurele:

  1. Euratom WPMAG-IAP EUROFUSION 2014- 2018
  2. https://www.ifa-mg.ro/euratom-fuziune/docs/rapoarte_anuale/Raport_Asociatie-rezumate.pdf pag 23-24
  3. https://www.ifa-mg.ro/euratom-fuziune/docs/rapoarte_anuale/Annual_Report_2016.pdf pag 43

Rezultatele sunt publicate și în articolul: “Accurate 3D modeling of Cable in Conduit Conductor type superconductors by X-ray microtomography” – Fusion Engineering and Design, Vol. 98–99, October 2015, 1176–1180, Proceedings of the 28th Symposium On Fusion Technology (SOFT-28) I. Tiseanu, L. Zani, C.S. Tiseanu, T. Craciunescu, C. Dobrea.

În anul 2017 Tiseanu Ion a introdus în cadrul Programului Nucelu al INFLPR ca propunere de proiect o parte din proiectul deja finanțat de UE, menționat mai sus și și-a asigurat finanțarea din fondurile bugetare ale Programului Nucleu.

Detalii ale proiectului Dezvoltarea unui sistem de metrologie pentru industrie și cercetare prin tomografie de raze X” finanțat prin Programul NUCLEU INFLPR – Faza nr. 12 – Termen de predare: 10.12.2018 se regăsesc aici: http://www.inflpr.ro/ro/node/6417.

Tiseanu Ion reușește performanța dublei finanțări doar schimbând câteva cuvinte în titlu și rearanjând unele idei, și câștigă astfel o finanțare de 200.000 de euro din nimic.

Tiseanu Ion prezintă în rezumat: “Tomografia de raze X 3D cantitativă este o metodă relativ nouă de măsurare a dimensiunilor, unghiurilor, formelor și a abaterilor de la acestea. În România nu există în prezent sisteme tomografice 3D autorizate să ofere măsurători dimensionale de precizie pentru o gamă diversă de materiale și componente industriale. Cercetările privind realizarea unor astfel de sisteme sunt încă la început și pe plan internațional.” …” În această lucrare s-a realizat proiectarea și construcția unui sistem tomografic de mare rezoluție spațială și cu mare putere de penetrare prin materiale și componente relevante pentru cercetare și industrie.”

Astăzi însă echipamentele de microtomografie, inclusiv 3D pentru analize cantitative, sunt fabricate in serie. Câteva exemple regăsim aici:

http://spectromas.ro/gom-ct/ https://www.bruker.com/products/microtomography/micro-ct-for-sample-scanning/skyscan-1273/overview.html,

http://www.lao.cz/data/ke-stazeni/nanoXCT_100_eu_1_.pdf

Schema de fraudare prin dublă finanțare a fondurilor publice alocate prin Programul Nucleu este aplicată și de Carmen Tiseanu, soția lui Tiseanu Ion, cu aprobarea acestuia și a directorului general Dascălu Traian.

Carmen Tiseanu, în calitate de director al proiectului “Temporally and spectrally resolved luminescence of lanthanide doped tetravalent nano-oxides: A unitary approach,” având codul PN-II-ID-PCE-2011-3-0534, finanțat din fonduri publice prin UEFISCDI – IDEI, proiect desfășurat în perioada 2011 – 2016, a studiat anumite proprietăți și aplicații ale unor oxizi luminescenți.

În paralel a primit finanțare din Programul Nucleu în valoare de 100.000 euro pe an.

La același proiect finanțat însă din Nucleu, în afară de titlul proiectului, doamna Carmen Tiseanu nu s-a mai obosit să schimbe nimic, folosind sistemul copy/paste pentru raportare. Astfel proiectul “Nanosisteme dopate cu lantanide pentru aplicații de imagistică optică” finalizat pe 15 Noiembrie 2016 este identic cu cel finanțat în cadrul Programului Idei al UEFISCDI – PN-II-ID-PCE-2011-3-0534, urmărind schema de dublă finanțare.

Pentru exemplificare vă prezentăm în paralel rapoartele celor două proiecte, care se încheie cu concluzii identice:

http://www.inflpr.ro/ro/system/files/seminar_faze_nucleu_ecs_09.12.16.pdf – Faza nr 14 pag 2.

http://nanolumin.inflpr.ro/Images/Synthetic%20Report%20%28English%29%20-%20Project%20IDEI%20309_2011%20-%202016.pdf – pag 13.

O dovadă în plus, la începutul anului 2016 a fost redactat un articol care ulterior a fost publicat, articol ce reia cu exactitate concluziile din rapoartele celor doua proiecte:

”Defect induced tunable near infrared emission of Er–CeO2 by heterovalent co-dopants, Phys. Chem. Chem. Phys., 2016,18, 18268-18277 , Mihaela Florea,a   Daniel Avram,b   Bogdan Cojocaru,a   Ion Tiseanu,b   Vasile Parvulescua  and  Carmen Tiseanu*b.

Toate acestea se întâmplă în condițiile în care toate propunerile de proiecte sunt însoțite de declarații pe propria răspundere că nu mai fost finanțate din alte surse.

Cangrena sistemului de cercetare este prezentă sub forma autoplagiatului, plagiatului, la care se adaugă și cazurile de raportări fictive.

Conducerea INFLPR își folosește influența pentru a menține această stare de fapt cu acordul tacit al responsabililor din ministerul coordonator, care cunosc situația de fapt.

Solicităm presei, opiniei publice, factorilor responsabili din Ministerul Educației și Cercetării să oprească această schema de fraudare, să sancționeze exemplar persoanele vinovate.

Nu în ultimul rând, solicităm ca mandatul de director general INFLPR al lui Traian Dascălu să nu mai fie prelungit dupa data de 16 februarie 2020, data la care expiră actualul mandat. Considerăm justificată solicitarea noastră ca urmare a nelegalităților comise de Traian Dascălu, personaj spijinit fățiș în fața ministrului Monica Anisie și a secretarului de stat Dragoș Ciuparu, prin intervenția unor persoane cu funcții cheie în minister, în scopul prelungirii mandatului de director general și menținerea sistemului de fraudare a fondurilor publice.